Cazinourile online au devenit o formă accesibilă de divertisment pentru adulții interesați de jocurile de noroc. Dincolo de bonusuri, sloturi și mese de blackjack, nu trebuie ignorat cadrul juridic. În România, jocurile de noroc online sunt reglementate printr-un sistem de licențiere și autorizare, iar atât operatorii, cât și jucătorii trebuie să respecte anumite reguli.
Cine reglementează cazinourile online în România?
Cadrul legal are la bază OUG nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc. Principalul organism de supraveghere este Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN). Înființarea acestui organism de reglementare și supravegherea s-a făcut în baza OUG nr. 20/2013 aprobată prin Legea nr. 227/2013, iar organizarea și funcționarea sa a fost stabilită prin HG nr. 298/2013. Legislația stabilește condițiile pentru organizarea jocurilor de noroc tradiționale și la distanță, precum și regulile privind licențierea operatorilor.
Pentru a afla dacă un cazinou funcționează în mod legal pe teritoriul României, jucătorii trebuie să verifice dacă acesta deține o licență eliberată de ONJN. Lista cazinourilor legale din țara noastră este disponibilă în secțiunea Operatori Licențiați Clasa I.
De ce contează licența operatorului?
Prin obținerea unei licențe este certificat faptul că operatorul respectă reglementările din domeniu privind funcționarea, protecția jucătorilor, corectitudinea și echitatea jocurilor oferite și metode de plată verificate și sigure.
Legislația română prevede sancțiuni pentru participarea persoanelor fizice aflate pe teritoriul României la anumite activități de jocuri de noroc la distanță care nu sunt autorizate de ONJN. De aceea, verificarea statutului juridic al operatorului ar trebui să fie primul pas înainte de depunerea banilor.
Ce trebuie să știe jucătorii despre retrageri și taxe?
Un alt element important îl reprezintă fiscalizarea câștigurilor. Începând cu 1 august 2025, pentru veniturile din jocuri de noroc se aplică următorul barem:
-
4% – pentru sumele de până la 10.000 lei, inclusiv;
-
400 de lei + 20% din ce depășește 10.000 lei, pentru sumele cuprinse între 10.000 și 66.750 de lei;
-
11.750 de lei + 40% din sumele acre depășesc 66.750 de lei.
Conform reglementărilor în vigoare, operatorul este responsabil pentru calcularea, reținerea și virarea impozitelor din câștiguri la jocuri de noroc către bugetul de stat. De aceea, la fiecare retragere, în contul aferent metodei de plată va ajunge diferența dintre suma retrasă și impozitul datorat.
Verificarea identității și protecția contului
Pe a menține un mediu sigur, stabil și în care accesul minorilor este restricționat, în România este obligatoriu procesul de verificare a identității celor care deschid un cont la casino online. Operatorii pot solicita documente pentru confirmarea identității, vârstei, a adresei de domiciliu, a numărului de telefon și, în funcție de situație, a metodelor utilizate pentru tranzacții financiare.
Jucătorii trebuie să parcurgă acest proces în termen de 30 de zile de la înregistrarea contului, să furnizeze informații reale și să utilizeze instrumente de plată care le aparțin. Încercarea de a utiliza identitatea altei persoane sau de a eluda procedurile de verificare poate conduce la suspendarea contului și la alte consecințe juridice.
Drepturile jucătorului
Un jucător are dreptul joace într-un mediu sigur, stabil și echitabil, să aibă acces la informații despre regulile de funcționare a platformelor și jocurilor, despre termenele și condițiile bonusurilor, despre metodele de plată disponibile și despre măsurile de protecție a datelor personale și a tranzacțiilor financiare.
În cazul unui litigiu cu operatorul, utilizatorul trebuie să formuleze o sesizare către serviciul de suport și să păstreze dovezi: capturi de ecran, istoricul tranzacțiilor, conversațiile cu operatorul și termenii aplicabili.
Dacă problema nu este rezolvată, natura concretă a reclamației va determina ce autoritate sau procedură poate fi relevantă. În situații complexe, consultarea unui avocat familiarizat cu legislația jocurilor de noroc și protecția consumatorilor poate fi cea mai sigură opțiune.
Joc responsabil și protecție juridică
Legalitatea unei platforme nu înseamnă că jocurile de noroc sunt lipsite de riscuri. Un jucător responsabil trebuie să stabilească dinainte un buget și limite de timp și să evite folosirea banilor destinați unor activități curente.
La rândul lor, organizatorii de jocuri de noroc sunt obligați să monitorizeze activitatea jucătorilor, să îi informeze în legătură cu aceasta și să îi îndrume spre instrumente de control și evaluare când consideră că manifestă un comportament în afara jocului responsabil.
Verificarea licenței operatorului, înțelegerea condițiilor de joc, cunoașterea regimului fiscal și păstrarea dovezilor tranzacțiilor sunt pași simpli care pot preveni probleme serioase. Informarea periodică în legătură cu reglementările ajută utilizatorul să rămână ancorat la realitatea legislativă și să își desfășoare activitatea într-un mediu protejat.
