Curtea Constitutionala are urmatoarele atributii:
a) se pronunta asupra constitutionalitatii legilor, inainte de promulgarea acestora, la sesizarea Presedintelui Romaniei, a unuia dintre presedintii celor doua Camere, a Guvernului, a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a Avocatului Poporului, a unui numar de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25 de senatori, precum si, din oficiu, asupra initiativelor de revizuire a Constitutiei;
b) se pronunta asupra constitutionalitatii tratatelor sau altor acorduri internationale, la sesizarea unuia dintre presedintii celor doua Camere, a unui numar de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25 de senatori;
c) se pronunta asupra constitutionalitatii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre presedintii celor doua Camere, a unui grup parlamentar sau a unui numar de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25 de senatori;
d) hotaraste asupra exceptiilor de neconstitutionalitate privind legile si ordonantele, ridicate in fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial; exceptia de neconstitutionalitate poate fi ridicata si direct de Avocatul Poporului;
e) solutioneaza conflictele juridice de natura constitutionala dintre autoritatile publice, la cererea Presedintelui Romaniei, a unuia dintre presedintii celor doua Camere, a primului-ministru sau a presedintelui Consiliului Superior al Magistraturii;
f) vegheaza la respectarea procedurii pentru alegerea Presedintelui Romaniei si confirma rezultatele sufragiului;
g) constata existenta imprejurarilor care justifica interimatul in exercitarea functiei de Presedinte al Romaniei si comunica cele constatate Parlamentului si Guvernului;
h) da aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din functie a Presedintelui Romaniei;
i) vegheaza la respectarea procedurii pentru organizarea si desfasurarea referendumului si confirma rezultatele acestuia;
j) verifica indeplinirea conditiilor pentru exercitarea initiativei legislative de catre cetateni;
k) hotaraste asupra contestatiilor care au ca obiect constitutionalitatea unui partid politic;
l) indeplineste si alte atributii prevazute de legea organica a Curtii.