(1) Camera Deputatilor si Senatul lucreaza in sedinte separate.
(2) Camerele isi desfasoara lucrarile si in sedinte comune, potrivit unui regulament adoptat cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, pentru:
a) primirea mesajului Presedintelui Romaniei;
b) aprobarea bugetului de stat si a bugetului asigurarilor sociale de stat;
c) declararea mobilizarii totale sau partiale;
d) declararea starii de razboi;
e) suspendarea sau incetarea ostilitatilor militare;
f) aprobarea strategiei nationale de aparare a tarii;
g) examinarea rapoartelor Consiliului Suprem de Aparare a Tarii;
h) numirea, la propunerea Presedintelui Romaniei, a directorilor serviciilor de informatii si exercitarea controlului asupra activitatii acestor servicii;
i) numirea Avocatului Poporului;
j) stabilirea statutului deputatilor si al senatorilor, stabilirea indemnizatiei si a celorlalte drepturi ale acestora;
k) indeplinirea altor atributii care, potrivit Constitutiei sau regulamentului, se exercita in sedinta comuna.