A fost nevoie de 120 de nave incarcate cu vikingi cu barba pentru a asedia Parisul in primavara anului 845 d.Hr. Ei au mers mai departe numai dupa ce au platit un tribut de 7.000 de lire de argint. In 1870, prusacii au avut nevoie de doua armate si baterii de tunuri pentru a bloca orasul, care s-a predat dupa ce localnicii s-au saturat sa manance sobolani, pisici, cai si orice animale care puteau fi smulse in siguranta de la gradina zoologica.
Pentru „Asediul Parisului”, versiunea 2024, echipamentul ales pentru a accelera liniile de alimentare este marca John Deere, New Holland sau Claas. Sute de tractoare conduse dinspre hinterland au blocat opt autostrazi spre capitala Frantei de la inceputul saptamanii, cu putine planuri de a merge mai departe. Fermierii care au tabarat la aproximativ 30 de km de Champs-Elysees sunt dornici sa aminteasca burgheziei de unde provine hrana de pe rafturile supermarketurilor lor. Se crede ca cangurii si zebrele din gradinile zoologice ale orasului sunt in siguranta pentru moment. Politicienii care doresc sa evite sa devina ucideri electorali ar putea avea nevoie totusi sa evite cateva tractoare.
In toata Europa, se pregateste o revolta a taranilor. Din Belgia pana in Germania, Olanda, Polonia, Romania si Spania, fermierii sunt in brate. Un sector obisnuit cu privilegii exorbitante – pana la urma aproximativ o treime din bugetul UE se foloseste pentru subventii pentru politica agricola comuna – le-a simtit ca i-au scapat din cap. Este in multe privinte o poveste familiara, a unei caste privilegiate care isi simte statutul in declin. Caci ce este Europa daca nu o incercare de a tine lucrurile asa cum au fost candva intr-o lume in schimbare? Fiind casatorit cu traditia si totusi batuti de fortele modernizatoare este povestea continentului in linii mari, asa cum pot atesta europenii care simt zgomotul Chinei, Indiei si al altora care trec in trecut. Fermierii nu sunt singurii europeni care ar dori ca lumea sa se opreasca astfel incat sa poata cobori (si sa se pensioneze mai devreme).
Arunca tosh sociologic, poate veni raspunsul de pe camp. Viata ca fermier european a devenit intolerabila. Cazul i-a fost adresat lui Carol cel Mare de o gramada de agricultori care s-au abatut asupra institutiilor UE de la Bruxelles, o traditie veche care implica adesea gunoi de grajd si dispozitive de pejit oua. Cocotati pe tractoare parcate saptamana, ei au explicat ca pentru fiecare control al subventiei vine o gramada de formulare de completat, un loc de munca cu norma intreaga in sine.
Regulile verzi emise de masina UE au lovit buzunarele cultivatorilor, indiferent daca bucatile de pamant solicitante sa fie lasate neingrijite, dictand dimensiunea cotelor de gaini sau cum ar trebui intretinute gardurile vii. Dupa ce i-au cicalit pe fermieri, politicienii semneaza apoi acorduri comerciale care permit importarea alimentelor din locuri indepartate, cu mai putine reticente ecologice. Costurile cu energia si ingrasamintele, intre timp, raman ridicate (un teanc de facturi au fost oferite drept dovada) ca urmare a razboiului din Ucraina, ale carei ferme vaste pot vinde acum cereale ieftine si alte alimente in UE fara tarife. Politicienii urbani a caror interactiune principala cu animalele este sa le manance in restaurante elegante, fie nu reusesc sa observe, fie vorbesc cu fermierii in timp ce viziteaza mediul rural, doar suficient timp pentru a smulge o operatie foto cu o vaca. Jurnalistii, se pare, nu sunt mai buni.
Valul de revolta a captat cel putin atentia orasenilor. Publicul iubeste o profesie care apare in majoritatea arborilor genealogici; fermierii sunt aproape la fel de populari pe cat nu sunt politicienii. Astfel, concesiunile au venit groase si rapid. Cresterile planificate ale taxelor percepute pe combustibilul folosit de fermieri au fost amanate in Franta si amanate in Germania. Un acord comercial al UE cu America de Sud a fost aruncat sub tractor dupa doar doua decenii de discutii. Concesiunile acordate Ucrainei, care i-a suparat in mod deosebit pe fermierii din tarile vecine, precum Polonia si Romania, sunt anulate, chiar daca liderii UE discuta saptamana aceasta sa-i trimita ajutor de 50 de miliarde de euro (54 de miliarde de dolari) pentru a-si mentine economia pe linia de plutire. La fel si acele reguli plictisitoare despre lasarea campurilor in parghie, cel putin pentru moment.
Politicienii sunt ingrijorati pentru ca populismul agrar si-a aratat potentialul la urne. In martie trecut, un partid fermier parvenit din Tarile de Jos a ocupat primul loc la alegerile regionale cu 19% din voturi, intr-o tara in care doar 2,5% din forta de munca lucreaza in agricultura. Politicienii de dreapta vad o oportunitate de a culege sprijin inaintea alegerilor europene din iunie, spunand o poveste despre elite batjocoritoare si oameni din mediul rural (albi) muncitori. Chiar si politicienii centristi vorbesc despre necesitatea de a modera cerintele Green Deal, prin care Europa spera sa reduca emisiile de carbon.
Ferma Animus
Declinul agriculturii europene caracterizeaza relevanta in continua scadere a continentului. Agricultura a fost lasata in praf de alte sectoare la fel cum economia europeana mai larga a fost depasita de rivalii sai geopolitici. Ponderea UE in PIB-ul global a scazut cu peste o treime din 1995; ponderea agriculturii in economia UE a scazut cu o suma similara. Cresterea alimentelor reprezinta acum doar 1,4% din PIB, mai putin decat serviciile de depozitare necesare pentru a inchide pachetele Amazon. La fel ca Europa in sens mai larg, un continent vadit lipsit de giganti ai tehnologiei, agricultura europeana nu a reusit sa se adapteze la modernitate: sectorul este inca dominat de operatiunile familiale lipsite de amploare. Aproape doua treimi din fermele sale sunt mai mici de cinci hectare, care pot fi plimbate in aproximativ zece minute. Profesia imbatraneste: o treime dintre managerii de ferma au peste 65 de ani. Intr-o lume a TikTok si ChatGPT, nicio suma de subventii nu poate atrage un om de 20 de ani la o cariera care implica sa se trezeasca in zori sase zile pe saptamana si sa gaseasca literalmente prostii. .
Un motto recent auzit la Bruxelles este necesitatea de a construi „o Europa care sa protejeze”, fie din Rusia, inteligenta artificiala, migranti sau Donald Trump (alegeti cel mai putin agentul de schimbare favorit). Continentului tinde sa-i placa asa cum sunt lucrurile, pentru ca sunt asa cum erau inainte. Detractorii cred ca Europa este un muzeu in aer liber, potrivit pentru turisti si pensionari; fanilor modelului le place saptamanile sale de lucru de 35 de ore si august liber. Durerea resimtita de fermieri este reala. Sentimentul de a fi lasat in urma de forte aflate in afara controlului tau este unul inconfortabil. Cei care protesteaza pe tractoarele lor sunt doar varful furcii.