Pentru toti parintii palestinieni, vine un moment in care isi dau seama ca sunt neputinciosi sa-si protejeze copiii. Pentru tatal in varsta de 48 de ani, tatal a trei copii, a venit in iunie, cand fortele israeliene au tras un glont mare de cauciuc care a lovit capul fiului sau cel mare, Wisam, in timp ce urmarea un raid de pe acoperisul bunicii sale impreuna cu familia. O saptamana mai tarziu, a spus Marwan, soldatii au venit dupa tanarul de 17 ani, tarandu-l din pat cu craniul fracturat in timp ce mama lui plangea.
Ulterior, Wisam a fost acuzat de o serie de infractiuni pe care le-a negat – aruncarea cu pietre, detinerea de arme, plasarea unui dispozitiv exploziv si vatamarea corporala. A fost trimis la inchisoarea Ofer din Israel. Sambata trecuta, dupa sase luni in spatele gratiilor, s-a intors acasa cu alti 38 de palestinieni in schimbul ostaticilor israelieni eliberati din captivitatea Hamas din Gaza – parte a unui incetare temporara a focului in razboiul inceput dupa atacul Hamas din 7 octombrie asupra sudului Israelului. .
Parintii lui au spus ca nu l-au vazut sau au auzit de el de doua luni, de cand a inceput razboiul. Wisam a spus ca a petrecut acel timp intr-o celula supraaglomerata si i s-a refuzat hrana si medicamentele adecvate, a fost interogat despre prietenii sai si a fost batut in mod repetat.
„Am strigat: „Nu, el este baiatul meu, nu poti sa-l iei, este ranit”, a spus Marwan Tamimi. „Atunci mi-am dat seama ca il vor lua. Si daca ii opresc, ii vor pune viata in pericol.”
Intoarcerea lui Wisam saptamana trecuta, impreuna cu eliberarea cunoscutului sau var activist, Ahed Tamimi, au atins fiecare casa din satul Nabi Saleh, unde inchisoarea este un ritual de trecere sumbru pentru baietii palestinieni.
Oamenii au aplaudat. Au cazut lacrimi. Wisam si-a imbratisat prietenii si familia, unul cate unul. Dar euforia a vorbit atat despre durere cat si despre bucurie in Cisiordania ocupata, unde Natiunile Unite estimeaza ca 750.000 de palestinieni au fost arestati de cand Israelul a capturat teritoriul in razboiul din 1967 din Orientul Mijlociu.
Pretentiile concurente ale palestinienilor si israelienilor si-au lasat cicatrici pe Nabi Saleh, caminul activistilor carismatici, jurnalistilor si avocatilor cunoscuti pentru refuzul lor de a se supune ocupatiei. Odinioara un sat idilic pe o portiune deluroasa de teren agricol care cultiva struguri si masline verzi, serveste astazi ca un exemplu puternic al modului in care inchisoarea israeliana de-a lungul deceniilor de razboi a zdrobit familiile, a constrans vietile si a inlaturat rezistenta populara.
Serviciul de securitate al Israelului nu a raspuns la intrebarile despre cazul lui Wisam. Dar armata a aparat arestarile pe scara larga ale palestinienilor, inclusiv minorilor, dupa cum era necesar pentru a preveni atacurile militantilor. Intr-o declaratie pentru The Associated Press, armata a declarat ca isi propune sa „pastreze drepturile si demnitatea” suspectilor palestinieni in timpul procedurilor judiciare si al detentiei si ca condamnarea unui minor „necesita o sarcina a dovezii vinovatiei dincolo de orice indoiala rezonabila”.
Activistii palestinieni si organele de paza pentru drepturile omului spun ca detentiile in masa ale Israelului cauta sa semene frica in randul celor mai tinere comunitati, care continua sa sfideze dominatia militara israeliana, aflata la cel de-al 57-lea an.
„Am vazut ca acest sistem suprima si intimideaza majoritatea copiilor”, a spus Salwa Duaibis, co-fondatorul Military Court Watch, un grup palestinian de advocacy juridic. „Le zdrobeste spiritul, astfel incat chiar si atunci cand au 40 de ani, vor fugi cand vor vedea soldati.”
IN FIECARE CASA, O POVESTE
Majoritatea celor 550 de rezidenti ai lui Nabi Saleh sunt rude prin sange sau casatorie si aproape toti au numele de familie Tamimi. Majoritatea baietilor – ca si tatii si bunicii lor – au ajuns la un moment dat in inchisoare, pe masura ce satul apropiat a devenit cunoscut pentru miscarea de protest de la nivel local.
„Traim intr-un sat al rezistentei”, a spus Wisam. „Fiecare casa are povestea ei.”
Wisam a fost educat in istoria deportarii bunicului sau activist in Iordania in 1970 si a intoarcerii sale triumfale la Nabi Saleh, ca parte a Acordurilor de la Oslo din 1993.
Tatal lui Wisam, Marwan, a fost pedepsit in apogeul celei de-a doua intifade palestiniene, sau revolta, in 2002. Unchiul sau jurnalist, Bilal, a fost inchis de patru ori incepand cu sfarsitul anilor 1980, in timpul primei intifade.
Vecinul sau, patiserul Haitham Tamimi, in varsta de 45 de ani, a spus ca a fost odata retinut si interogat in strada de un soldat care „a gasit suspect ca sunt din Nabi Saleh si nu am fost inchis”. Explicatia lui Haitham: traise mai ales in Iordania.
Inainte ca Israelul si Hamas sa-si reia razboiul vineri, gruparea militanta a facut eforturi pentru eliberarea prizonierilor de seama in schimbul ostaticilor ramasi din Gaza.
Insa marea majoritate a palestinienilor care trec prin usa inchisorii din Israel, care se invarte mereu, spun expertii, sunt adolescenti si tineri, care in mare parte raman nenumiti, smulsi din pat in miezul noptii pentru aruncarea cu pietre si bombe incendiare sau pentru asociatii cu militanti din orase si taberele de refugiati din apropierea asezarilor israeliene. Majoritatea comunitatii internationale considera colonizarile israeliene ilegale si obstacole in calea pacii.
Conform acordului de incetare a focului de o saptamana, Israelul a eliberat 240 de minori si femei palestiniene. Majoritatea tinerilor cu varste intre 14 si 17 ani eliberati au fost retinuti pentru ancheta si nu au fost condamnati pentru o crima, a raportat Clubul Prizonierilor Palestinieni, un grup de advocacy, pe baza datelor furnizate de Serviciul Penitenciar din Israel. In aceeasi saptamana, Israelul a arestat alti 260 de palestinieni, a spus grupul.
In fiecare an, instanta militara israeliana condamna sute de minori la inchisoare, mai ales pentru aruncarea cu pietre, potrivit Military Court Watch. Majoritatea au 16 sau 17 ani.
Israelul sustine ca aruncarea cu pietre poate fi periculoasa si chiar mortala.
„Victimei care este lovita in cap de pietre nu ii pasa cati ani are persoana care o arunca”, a declarat Maurice Hirsch, principalul procuror militar al Israelului din 2013 pana in 2016. „Exista teroristi foarte tineri care comit infractiuni foarte violente”.
„O ORCHESTRA” DE ARESTARI
Rata de condamnare pentru infractiuni de securitate in Cisiordania este de peste 99%. Avocatii apararii incurajeaza adesea clientii tineri sa pledeze vinovati pentru a evita procese si detentii indelungate. Unii nu sunt niciodata acuzati sau judecati oficial, tinuti in conformitate cu o practica cunoscuta sub numele de „detentie administrativa” care permite autoritatilor israeliene sa aresteze palestinieni pe baza unor dovezi secrete si sa reinnoiasca detentia pe termen nelimitat.
Ritmul arestarilor – care s-a accelerat deja in ultimii doi ani – a crescut vertiginos dupa furia Hamas din 7 octombrie, care a ucis 1.200 de persoane si a dus la rapirea a peste 240.
Israelul a arestat 3.450 de palestinieni in Cisiordania de la izbucnirea razboiului, potrivit armatei israeliene, intr-o campanie de amploare menita sa descurajeze atacurile militantilor. Un record istoric de 2.873 de palestinieni sunt acum detinuti in detentie administrativa, potrivit grupului israelian pentru drepturile omului HaMoked.
„Reprimarea intr-un fel contrazice intentia noastra de a nu deschide un alt front in Cisiordania”, a declarat Ami Ayalon, fost director al serviciului de securitate Shin Bet din Israel. „Pe de o parte, intelegem ca, cu cat sunt mai multi oameni ucisi si arestati, cu atat ura creste. Dar, pe de alta parte, nu vrem sa platim pretul atacurilor teroriste.”
Avocatii spun ca represiunea ii afecteaza pe palestinieni de orice tip, etichetand oamenii drept amenintari de securitate chiar si pentru postarile usoare pe retelele sociale.
„A fost o orchestra, ca si cum un compozitor ar fi condus toate instantele din tara sa inteleaga ca au datoria sa aresteze tineri”, a spus Lea Tsemel, un avocat israelian proeminent pentru drepturile omului. „Am vazut politia oprind tineri si verificand telefoanele pentru a vedea daca gasesc ceva care constituie incitare”.
Fortele israeliene au intensificat raiduri mortale in nordul Cisiordaniei, cum ar fi in tabara de refugiati Jenin, care se afla in punctul de aprindere, folosind lovituri aeriene pentru a viza militantii cu o forta fara precedent.
Violenta din ce in ce mai intensa si constrangerile asupra libertatii de miscare a palestinienilor au generat teama in Nabi Saleh. Noile puncte de control israeliene au transformat o calatorie de 15 minute cu masina pana la orasul palestinian Ramallah intr-un labirint de doua ore greata.
In ultimele luni, trupele israeliene au luat cu asalt satul in mod repetat. O canistra de gaze lacrimogene explozive a incendiat SUV-ul lui Marwan Tamimi la mijlocul lunii octombrie. Un proiectil de cauciuc, mult mai mare decat un glont, i-a lovit capul lui Wisam, provocandu-i sangerare cerebrala si trimitandu-l la terapie intensiva timp de o saptamana. Patru gloante au taiat usa masinii lui Haitham Tamimi, strapungandu-i umarul si ucigandu-l pe fiul sau de 2 ani, Mohammed, in iunie – un incident pe care armata a recunoscut ca a fost o greseala.
Este cel mai recent capitol din istoria tumultoasa a unui sat aflat candva in centrul unei miscari de protest pline de spirit, care a inceput in 2009, a inspirat alte sate si a facut titluri la nivel mondial. In fiecare saptamana, locuitorii s-au adunat pentru pierderea pamanturilor lor ancestrale si a izvorului de apa dulce in asezarea israeliana in crestere rapida de peste drum.
Marsurile de vineri, imediat dupa chemarea la rugaciune de la pranz, au devenit treburi de familie. Satenii au fluturat steaguri nationale, au aplaudat si au cantat cantece palestiniene in timp ce incercau sa ajunga la izvorul lor, care devenise un loc de picnic pentru colonisti. Inevitabil, baietii au aruncat cu pietre jeep-urile israeliene.
„Aratam lumii ce se intampla cu adevarat aici si s-a simtit atat de bine, atat de important”, a spus Janna Jihad, acum in varsta de 17 ani, care a devenit o persoana care se filmeaza despre proteste la doar 7 ani.
Israelul spune ca trupele au raspuns numai dupa ce protestatarii au inceput sa arunce cu pietre si sa incerce sa intre intr-o zona militara din jurul satului. „Familia Tamimi i-a antrenat si organizat pe acesti copii pentru a tine ambuscada soldatilor”, a spus Hirsch, fostul procuror militar.
Trupele au trimis protestatarii fugind cu gaze lacrimogene, gloante acoperite cu cauciuc, explozii de lichid nociv si foc viu. Ei au efectuat raiduri pe timp de noapte, arestand majoritatea tinerilor si au ucis sase sateni palestinieni in timpul protestelor, toti tineri, au spus rezidentii.
PUGARILE PARINTILOR SI „REZISTENTA”
Marwan Tamimi si-a implorat fiii sa stea departe de ceea ce palestinienii numesc „muqawama” sau rezistenta.
Sensibil si studios, cel mic, Kenan, a spus ca prefera sa alerge pe un teren de fotbal decat departe de gloante. Acum la 14 ani, el a rezistat presiunii colegilor de a se alatura protestelor.
„Nu-mi place sa ies”, a spus el, inghesuit peste o carte de colorat printesa impreuna cu sora lui in varsta de 6 ani, saptamana trecuta.
Wisam a avut prieteni care s-au confruntat cu soldatii israelieni, precum varul sau Ahed, a carui arestare pentru ca i-a palmuit pe soldati israelieni in urma cu cinci ani a transformat-o intr-un simbol al rezistentei palestiniene.
„Toti cei de aici, ne pasa atat de mult de copiii nostri. Noi le spunem: „Uite, nu te duci sa arunci cu pietre, nu trebuie sa te dovedesci”, a spus Marwan Tamimi.
Dar rugamintile parintilor raman adesea neascultate.
„Nu puteam face nimic pentru a-i opri pe baieti”, a spus Imtithal Tamimi, in varsta de 56 de ani, mama de noua copii. Fiul ei, Mohammed, a fost desfigurat la 14 ani, cand fortele israeliene au tras un glont de cauciuc care i s-a blocat in cap.
„Mohammed nu avea de lucru, nu era la scoala”, a spus ea. „Incerca sa se desprinda.”
Toti barbatii din casa ei au fost absorbiti de sistemul inchisorii din Israel, a spus ea, si a observat o schimbare in fiecare cand au aparut. Mohammed, acum in varsta de 21 de ani, nu si-a putut zdruncina starea de furie. Tamim, cel mai mare ei, s-a inchis in dormitorul lui timp de trei luni dupa ce a slujit un an. Sotul ei, in varsta de 64 de ani, Fadel, a intrat si iesit din inchisoare timp de zeci de ani si se lupta cu o tulburare a sistemului nervos central.
Mohammed, arestat pentru a treia oara in aceeasi noapte cu Wisam, ramane in inchisoare. Imtihal nu a auzit nimic despre starea lui sau despre locul in care se afla de cand a inceput razboiul, cand autoritatile israeliene le-au interzis prizonierilor sa foloseasca telefoanele sau sa primeasca vizitatori.
Wisam, cu ochii scufundati si cu fata cenusie si slabita, a slabit 12 kilograme (26 de lire sterline) in inchisoare, unde a spus ca a impartit doua mese zilnice de pui negatit si paine veche cu alti 11, un cont sustinut de grupurile pentru drepturile detinutilor. Erau stransi ca dintii intr-o celula care detinea jumatate din acest numar inainte de razboi, a spus el, si, in rarele ocazii in care erau lasati afara, gardienii le ordonau sa mearga cu incheieturile stranse sub genunchi.
Ca raspuns la intrebari, Serviciul Penitenciar din Israel a negat ca autoritatile aglomerau celulele sau reduceau mesele. Dar ministrul securitatii nationale, Itamar Ben-Gvir, a promovat public un tratament disciplinar dur asupra prizonierilor palestinieni. Parlamentul a adoptat o masura temporara care permite inchisorilor sa se umple dincolo de capacitatea legala.
Pentru Wisam, 45 de zile in izolare a fost adevaratul chin. In fiecare noapte, autoritatile aruncau aer conditionat in celula lui minuscula. Tremura in intuneric, dor de casa, inchipuindu-si mama lui incalzindu-l cu imbratisarea ei si gatind mansaf – munti laptosi de orez cu carne de oaie. Singurul sau contact uman a venit in loviturile care i-au plouat pe cap in timpul interogatoriilor zilnice, a spus el.
Serviciul Penitenciar a spus ca palestinienii sunt retinuti conform legii si au dreptul de a depune plangeri cu privire la conditii. Palestinienii spun ca plangerile lor nu sunt luate in serios si rareori dau rezultate.
La o saptamana de la eliberare, Wisam inca tresari cand vede o usa cu zabrele, chiar si in casa lui. El umple rafturile de langa pat cu batoane de ciocolata si chipsuri, pentru „cantina lui”. Isi petrece zilele in liniste tesand cutii mai usoare din plastic si sfoara, un obicei din inchisoare, si urmand cursuri de conducere in speranta de a preveni arestarea chiar si pentru infractiuni rutiere.
Cand verisoara in varsta de 22 de ani, Ahed, a iesit din inchisoare saptamana trecuta, si ea parea epuizata, vocea ei de obicei sigura de sine oprita si fragila in interviurile TV.
„Asta este ceea ce incercam sa prevenim”, a spus Marwan Tamimi, care si-a mutat familia la Ramallah, la apogeul protestelor de la Nabi Saleh din 2014, pentru ca baietii sai sa poata merge la scoala si sa se joace fara a intalni soldati.
Familia s-a intors acasa in 2021, dupa ce raspunsul dur al armatei a pus capat mitingurilor. Au fost prea multi ucisi, raniti si intemnitati – si prea putine realizari, au spus locuitorii.
Un calm nelinistit a prevalat asupra lui Nabi Saleh si a altor sate care devenisera simboluri ale neascultarii civile. Fara progrese catre o solutie politica, liderii protestelor insista ca linistea relativa nu trebuie confundata cu acceptare.
Sub suprafata, presiunea creste. Mai multi minori trec prin usa inchisorii din Israel.
— Ma asteptam sa mor acolo, spuse Wisam. „Nu vreau sa mai merg acolo niciodata.”