„Incerca sa faca paralele cu ideologia republicana”, si-a amintit reprezentantul Ken Buck din Colorado, care a contribuit la convocarea intalnirii. Apoi Rasmussen si-a adresat adevarata sa agenda: un apel pasionat pentru a ajuta Ucraina. Intalnirea dintre un om de stat din Occident si vocile deschise ale dreptei americane a surprins tensiunile din centrul relatiei transatlantice de securitate – si a servit, probabil, ca o previzualizare a cat de tensionate ar putea creste vechile aliante sub o a doua presedintie a lui Trump. Pentru Rasmussen, care este si un fost sef al NATO, a fost o scurta scufundare in politica bruta tranzactionala care guverneaza acum Congresul SUA, chiar si in cele mai sensibile chestiuni de securitate nationala.
Grupul care s-a intalnit cu Rasmussen, care includea cel putin doi membri ai Freedom Caucus, l-a ascultat politicos si chiar cu simpatie, conform lui Buck si altii din camera. Le-a placut argumentul lui ca mentinerea liniei impotriva Rusiei ar trimite Chinei un mesaj despre hotararea americana. Si mai rezonanta a fost critica usturatoare a lui Rasmussen la adresa retragerii administratiei Biden din Afganistan – o eroare costisitoare, a spus el, care i-a incurajat pe dusmanii democratiei si a invitat la invadarea Ucrainei.
Apoi a venit respingerea.
Rep. Greg Murphy din Carolina de Nord, un urolog in varsta de 60 de ani de formare, a fost cea mai directa voce din camera, expunand calculul sau politic brut in termeni neparfumati.
Murphy i-a spus lui Rasmussen ca pretul pentru sprijinirea Ucrainei trebuie sa fie o represiune la granita cu Mexic. Murphy a spus ca a fost de acord cu Rasmussen in privinta razboiului din Ucraina, pe fond, dar a considerat ca finantarea razboiului este o parghie cruciala intr-o negociere politica separata cu presedintele Joe Biden.
Cand am vorbit cu Murphy despre intalnire, el a facut ecou acele randuri. Invinuind pe Biden ca si-a „invitat propria tara sa fie invadata” de migranti, el a spus ca problema Ucrainei este cel mai bun instrument pentru a forta mana presedintelui.
„Cand ai puncte de sprijin, trebuie sa le folosesti”, a spus el. „Trebuie sa folosim tot ce putem – din pacate, cu conflictul din Ucraina”.
Acea teorie a guvernarii nu este noua pentru Washington. A fost o caracteristica obisnuita a politicii legislative timp de decenii. Insa acest mod de a face praf a devenit mai obisnuit si mai periculos. Cererile parlamentarilor recalcitranti au crescut. La fel si riscurile pe care sunt dispusi sa le asume cu consecintele din lumea reala ale actiunilor lor.
Odinioara era considerat radical sa inchida guvernul din cauza unei dispute privind cheltuielile. Acum, viitorul securitatii europene este o moneda de schimb intr-o batalie politica fara legatura.
In acest moment, aceasta abordare functioneaza.
Functioneaza, deoarece multi americani sunt mult mai putin preocupati de mentinerea fluxului de arme si dolari catre Ucraina decat au fost – in alte concursuri de observare a Congresului – mentinerea stabilitatii pietelor financiare si a controalelor de securitate sociala prin posta. Cei mai proeminenti campioni americani ai razboiului au facut doar eforturi neintrerupte pentru a indrepta decisiv sentimentul public in directia lor. In ultimele luni, Biden abia a incercat.
Asa cum este, daca Ucraina s-ar dezintegra, nu este deloc clar ca majoritatea alegatorilor i-ar pedepsi pe parlamentarii care au zadarnicit efortul de razboi.
„Alegatorii mei intreaba: care este finalul jocului?” mi-a spus Buck. „Continuarea unui razboi pentru totdeauna in aceasta zona nu este ceva pentru care dorim sa platim in continuare factura.”
Succesorul lui Rasmussen ca secretar general al NATO, Jens Stoltenberg, a intalnit acelasi zid de rezistenta in ultima saptamana. In vizita la Washington, Stoltenberg a tinut un discurs la fundatia conservatoare Heritage pentru a pleda cazul Ucrainei. El a lovit multe din aceleasi note ca si Rasmussen, laudand puterea americana ca un contracar fata de Rusia si China – si subliniind, de asemenea, ca munca de inarmare a Ucrainei a fost sustinerea companiilor americane si plata salariilor americane.
Cu toate acestea, Stoltenberg a fost intampinat aproape in acelasi mod ca si Rasmussen. Kevin Roberts, presedintele Heritage, a deschis evenimentul spunand ca nu mai poate exista niciun sprijin pentru Ucraina pana cand granita „va fi cel putin la fel de sigura ca acum cativa ani”. Invocarea aliantei transatlantice si chiar a intereselor economice parohiale nu poate depasi acest tip de ultimatum.
De ceva vreme a fost evident ca viitorul finantarii americane pentru Ucraina depinde de doua incertitudini: in primul rand, daca Biden va plati rascumpararea ceruta de republicani si va sprijini un nou pachet de politici de frontiera; si in al doilea rand, daca republicanii vor accepta da ca raspuns, chiar daca asta inseamna sa-i inmaneze lui Biden o victorie politica.
Raspunsul la prima intrebare nu mai este un mister. Pe masura ce negocierile cu Senatul au progresat, Biden a semnalat cu putina subtilitate ca, daca Congresul adopta un set de politici de imigrare mai stricte, atunci le va semna in lege. In ciuda indoielilor progresiste, liderii democrati par din ce in ce mai inclinati sa vada acest lucru ca pe o sansa de a aborda nelinistea alegatorilor swing fata de starea granitei.
A doua chestiune – deschiderea republicanilor fata de aprobarea unui acord de frontiera bipartizan – ramane nerezolvata. Acum ca negociatorii Senatului au ajuns la un acord, vom vedea cati republicani il accepta.
Donald Trump a distrus discutiile la granita si multi republicani din Congres se tem sa nu il treaca. Desi Trump a negat ca se opune unui acord pentru ca vrea sa se asigure ca Biden ramane vulnerabil in ceea ce priveste imigratia, acest tip de motiv nu ar fi in afara caracterului.
Ar fi un act exceptional de cinic pentru republicani sa blocheze multe politici de frontiera pe care le sustin – si sa saboteze Ucraina in acest proces – din ingrijorarea ca un acord ar putea intari Biden. Un lucru este sa tina Ucraina ostatica finantarea unui acord de securitate a frontierei. Este alta sa refuzi plata unei rascumparari cerute.
Murphy, unul, nu se numara printre cei gata sa respinga un acord intermediat de Senat, la vedere. Mi-a spus saptamana trecuta ca nivelul sau de interes pentru un pachet legislativ care a finantat Ucraina si a inasprit controalele la granita de sud va fi „inalt”.
Daca o asemenea discutie sincera despre troc cu securitatea europeana l-a socat pe Rasmussen, fostul sef NATO nu le-a aratat lui Murphy si lui Buck. Si acesta poate fi un semn al cat de previzibile au devenit anumite tipuri de disfunctie americana.
„A fost in politica de mult timp”, a spus Murphy despre oaspetele sau strain. „Nu i-a placut raspunsul, dar intelege.”