Conceptul este simplu: Ofera oamenilor bani, scoate-i din saracie. Este o strategie folosita din ce in ce mai mult atat in tarile cu venituri mai mici, cat si in cele mai mari, pentru a ajuta oamenii saraci.
Organizatii internationale precum Banca Mondiala si Natiunile Unite finanteaza mai multe proiecte care se concentreaza pe oferirea oamenilor de numerar, in timp ce organizatii caritabile au fost infiintate doar pentru a face asta.
De asemenea, SUA experimenteaza mai mult cu plati in numerar. Pachetul de ajutor de 1,9 trilioane USD, de exemplu, va oferi plati recurente pentru majoritatea familiilor cu copii. Primul oras din SUA care a oferit bani in numerar persoanelor cu venituri mici, fara conditii – tocmai a finalizat un program pilot de doi ani. Si un numar de primari americani incearca sa faca acelasi lucru, deoarece lista sustinatorilor de profil inalt continua sa creasca.
Pe scurt, pare sa existe un consens tot mai mare ca numerarul este cel mai bun instrument in lupta impotriva saraciei. Dar este?
Ca economist care studiaza saracia si dezvoltarea, mi-am dedicat cariera cercetarii intrebarilor ca aceasta. In timp ce numerarul poate fi un instrument eficient, nu cred ca este intotdeauna cel mai bun.
Limitarile numerarului
Exista dovezi ample ca transferurile de numerar au impact pozitiv asupra persoanelor care traiesc in saracie, cel putin in medie. De exemplu, o analiza recenta a 165 de studii a constatat ca asistenta in numerar tinde sa creasca cheltuielile pentru alimente si alte bunuri, imbunatatind in acelasi timp rezultatele educatiei si sanatatii. Autorii au gasit in continuare putine sau deloc dovezi ale consecintelor neintentionate, cum ar fi oamenii care lucreaza mai putin pentru ca aveau venituri mai mari decat cele din munca.
In mod similar, un studiu publicat recent despre experimentul de baza al venitului de la Stockton, care a oferit rezidentilor selectati aleatoriu 500 de dolari pe luna timp de doi ani, a constatat ca platile in numerar au stabilizat veniturile beneficiarilor, i-au ajutat sa obtina mai multe locuri de munca cu norma intreaga si au redus depresia si anxietatea.
Dar asta nu inseamna ca banii in numerar sunt cea mai buna strategie de combatere a saraciei, asa cum au sustinut unii oameni, cum ar fi candidatul la primarul orasului New York. Cred ca exista, de fapt, mai multe motive pentru care factorii de decizie ar trebui sa priveasca aceste dovezi cu prudenta.
In primul rand, este adesea dificil sa identifici oamenii care sunt de fapt saraci si au nevoie de bani, astfel incat asistenta in numerar sa poata fi acordata persoanelor potrivite. Un studiu recent a examinat date din noua tari din Africa sub-sahariana pentru a evalua performanta unei metode comune utilizate de programele de combatere a saraciei pentru a viza oamenii saraci. Sa constatat ca aproximativ jumatate dintre gospodariile selectate prin metoda nu erau sarace, in timp ce jumatate dintre gospodariile care erau efectiv sarace nu au fost selectate.
Aceasta problema de directionare nu este exclusiva tarilor in curs de dezvoltare. De exemplu, experimentul de la Stockton a limitat eligibilitatea persoanelor care locuiesc in cartiere cu un venit mediu sub mediana la nivel de oras, ceea ce inseamna ca persoanele mai bogate din aceste cartiere erau eligibile. In plus, gospodariile eligibile au fost notificate prin posta fizica sa se inregistreze online, ceea ce implica faptul ca programul i-a exclus pe cei fara adapost si pe cei mai putin cunoscatori de tehnologie.
O alta problema se refera direct la definitia saraciei, care este definita mai precis ca o lipsa de bunastare in loc de o lipsa de venit. Pe scurt, oferirea de bani nu imbunatateste in mod direct bunastarea cuiva; mai degraba, este un instrument care poate fi folosit pentru a cumpara lucruri – cum ar fi hrana si adapost – care contribuie in mod direct la bunastare.
Chiar daca saracii pot fi identificati cu succes, unii oameni s-ar putea sa nu primeasca beneficiul tipic sau mediu din cauza problemelor de transformare a numerarului in imbunatatiri ale bunastarii lor.
De exemplu, oamenii se pot confrunta cu probleme de sanatate mintala sau fizica sau pot fi afectati de modurile subtile in care saracia insasi compromite luarea deciziilor economice. In mod similar, in unele cazuri, numerarul poate sa nu faca prea mult bine, deoarece unele dintre lucrurile care contribuie la imbunatatirea bunastarii – cum ar fi ingrijirea sanatatii sau scolarizarea – pot fi inaccesibile sau de calitate scazuta.
Mai simplu spus, numerarul nu poate cumpara totul.
O ultima problema este ca asistenta directa in numerar nu combate problemele structurale – precum discriminarea, guvernanta democratica slaba si practicile comerciale internationale neloiale – care provoaca saracia in primul rand. Reformele in aceste domenii necesita, de obicei, o actiune colectiva pentru a crea schimbari la nivel national sau global.
In mod problematic, cercetarile recente sugereaza ca programele de numerar pot fi de fapt contraproductive, deoarece pot aparea conflicte cu privire la cine primeste asistenta. Acest lucru poate eroda capitalul social in cadrul comunitatilor.
Esecul numerarului de a remedia problemele structurale poate fi unul dintre motivele pentru care efectele sale pe termen lung sunt adesea limitate. De exemplu, un studiu recent in Uganda a analizat impactul transferurilor de numerar la noua ani dupa ce oamenii au primit bani. In timp ce cercetatorii au descoperit efecte pozitive asupra ocuparii fortei de munca si a castigurilor dupa patru ani, aceste efecte au disparut practic dupa noua. Alte studii pe termen lung au gasit, de asemenea, „o parte echitabila de rezultate care nu sunt diferite din punct de vedere statistic de zero”.
Imputernicirea oamenilor
Numerarul poate ajuta cu siguranta unii oameni, iar acesta este, fara indoiala, un aspect important, mai ales in situatii de urgenta cand asistenta imediata este critica – cum ar fi in timpul unei pandemii.
Dar pur si simplu nu exista o abordare unica pentru reducerea saraciei. Diferite tari, comunitati si indivizi au nevoi unice si se confrunta cu diferite obstacole in a scapa de saracie. Uneori asta inseamna investitii in reforme structurale, alteori inseamna acordarea de ajutor alimentar si alteori, da, inseamna plati directe.
In general, ideea unui consens in numerar pierde sensul: promovarea dezvoltarii umane inseamna imputernicirea oamenilor sa ia decizii pentru ei insisi, iar aceasta include sa le permita sa aleaga tipul de asistenta potrivit pentru situatia lor.
Si cand li se ofera posibilitatea de a alege, oamenii nu aleg intotdeauna banii in numerar.