Ani de zile, Germania a fost obisnuita sa-si faca propriul drum in politica economica a UE. Dar revizuirea controversata de catre bloc a regulilor nationale de cheltuieli, semnaleaza ca era se apropie de un sfarsit brusc. Sub cancelarul Angela Merkel a fost mai usor. Fie ca tinem strans pe sforile portofoliului sau cerand conditii stricte pentru Grecia, cand datoria zonei euro a scapat de sub control, cea mai mare economie a Europei a dominat frecvent strategia Bruxelles-ului.
Nu mai. Si nimic nu ar putea fi un test mai bun al influentei in scadere a Germaniei decat rezultatul negocierilor privind modul in care blocul guverneaza capacitatea tarilor de a cheltui bani si de a acumula datorii. Cu limite dure si uniforme, asa cum si-a dorit Berlinul dintotdeauna? Sau cu o oarecare flexibilitate, asa cum sustin guvernele care sunt mai pasionate sa stropeasca banii? Rezultatul nu mai este un lucru sigur.
Ministrii de Finante vor incerca sa incheie un acord la cina de joi seara la Bruxelles.
Pe coridoarele de putere ale UE, oficialii se gandesc la modul in care s-au schimbat lucrurile. Tensiunile tot mai mari din cadrul coalitiei de stanga distractive a Germaniei cu siguranta nu au contribuit la consolidarea influentei cancelarului Olaf Scholz sau a ministrului sau de finante, Christian Lindner, pe scena europeana. Nici propriile lupte economice ale tarii (FMI prognozeaza ca PIB-ul Germaniei va scadea cu 0,5% in 2023). Mai putin decizia soc a propriei sale instante superioare, care a aruncat o gaura de 60 de miliarde de euro in buget.
Austeritate pentru toti
Elementele de baza ale Pactului de stabilitate si crestere – o piatra de temelie a regulilor economice ale UE de la crearea monedei unice in urma cu 25 de ani, dar suspendate de la COVID – sunt acolo pentru a ramane. Tarile ar trebui in continuare sa isi reduca deficitele bugetare sub 3% din PIB si sa-si limiteze datoria la 60% din PIB.
Reforma propusa confera vechilor reguli mai multa nuanta. In cel mai recent proiect de compromis de marti, vazut de POLITICO, este usor de observat concesiile cheie fata de rivalii Germaniei in astfel de chestiuni – tarile foarte indatorate ale blocului, in principal din sudul Europei. Textul sugereaza reguli care sunt mai putin arbitrare si mai bine adaptate circumstantelor fiecarei tari.
Criticii vad acest lucru ca pe o scadere a postarii timpurii a lui Lindner, in care, intr-o coloana de opinie din aprilie din Financial Times, el a spus: „Scopul nostru este sa consolidam Pactul de Stabilitate si Crestere, nu sa-l slabim. Avem nevoie de mai multa responsabilitate.”
In semn ca in noiembrie se ajungea la un compromis, dupa luni de impas – si subliniind importanta unei probleme care a redeschis vechile rani nord-sud ale Europei – ministrii de finante ai Frantei, Germaniei si Italiei au zburat in jurul continentului tinand discutii bilaterale.
Pastila amara
Tarile mai putin frugale erau ingrijorate ca necazurile Germaniei isi vor intari pozitia, facand imposibil un acord, dar majoritatea semnelor indica faptul ca Berlinul este conciliant.
„Cu partidul sau in scadere in urne, aceasta a fost sansa lui [a lui Lindner] de a arata niste muschi pe plan intern”, a spus un diplomat UE, caruia i s-a acordat anonimatul pentru a discuta despre negocieri sensibile.
Aceasta opinie a fost impartasita de Marco Buti, economistul de top al Comisiei in perioada 2008-2019. Intr-un interviu pentru POLITICO, Buti a avertizat impotriva unei victorii de la Berlin, care ar consta in „Germania sa spuna: „austeritate pentru mine, austeritate pentru toti”.
Ministrul francez de Finante, Bruno Le Maire, inca nu este de acord cu Germania cu privire la modul de reducere a cheltuielilor publice | Bertrand Guay/Pool/AFP prin Getty Images
Acele temeri nu s-au risipit in intregime. La inceputul acestei saptamani, ministrii de finante francez si italian au amenintat ca vor pune veto la un acord daca noile reguli nu ofera capitalurilor mai mult spatiu pentru a investi in tranzitia verde si in aparare. Germania si aliatii sai dintre tarile membre frugale se incurca la asta, un diplomat numind cererile „o pastila amara de inghitit”.
Ministrul francez de Finante, Bruno Le Maire, a precizat joi ca nu este inca de acord cu Germania cu privire la ritmul in care tarile UE foarte indatorate ar trebui sa-si reduca cheltuielile publice. „Voi respinge regulile care ar putea distruge inovatia, productivitatea si cresterea in Europa”, a spus el. .
Cu toate acestea, multi oficiali sunt optimisti cu privire la un acord atunci cand ministrii de finante ai UE se aduna la Bruxelles joi si vineri noaptea. Este clar ca cel mai recent compromis ofera concesii ambelor tabere.
In cuvintele unui inalt diplomat al UE, profund implicat in negocieri, „pare sa patrunda cercul dintre nordul si sudul Europei”.
Hawkish Lindner
Chiar daca Germania nu si-a facut drumul in totalitate, a primit cateva concesii cruciale.
Initial, Comisia ― care reglementeaza regulile ― a propus sa negocieze bilateral cu guvernele cu privire la reducerea datoriilor si a deficitului. Insa cel mai recent proiect de compromis se refera la faptul ca tarile cele mai indatorate sunt obligate sa reduca datoria cu cel putin 1% din PIB pe an – o prioritate cheie pentru Lindner, liderul Partidului Liber Democrat.
Intr-un compromis cheie, capitalele UE au convenit saptamana aceasta ca guvernele cu datorii de peste 60% din PIB trebuie sa-si mentina deficitele anuale la aproximativ 1,5% din PIB odata ce datoria lor incepe sa scada.
Aceasta cifra se situeaza la o cale de mijloc intre Germania, care pretindea pentru o „marja de siguranta” de 2% – cu alte cuvinte, cheltuieli mai mici – si Italia si Franta, care au favorizat 1%.
Pentru a ajunge la o intelegere, totusi, sefii financiari ai UE vor trebui totusi sa inlature cateva obstacole ramase in timpul intalnirii de joi, care se asteapta sa se intinda pana tarziu in noapte.
Principala problema restanta, care este acum campul de lupta dintre Germania si Italia, se refera la un jargon economic arcanic care ar dicta ritmul reducerii deficitului. Italia doreste ca calculul sa se bazeze pe soldul primar structural, care ar elimina costurile dobanzilor si anumite efecte ale ciclului economic si ar permite mai multe cheltuieli, mai degraba decat doar soldul primar, ceea ce nu ar face.
In timp ce pentru mai multi oficiali acest lucru ar putea distruge o intelegere in aceasta saptamana, altii sunt mai optimisti. „Am vazut ca multe negocieri mai dificile se incheie cu un rezultat pozitiv”, a spus unul.
Indiferent ce s-ar intampla, este clar: Germania nu mai da drumul.
Bjarke Smith-Meyer, Giorgio Leali si Geoffrey Smith au contribuit la raportare.