Atacul fulger al RUSIEI asupra capitalei Ucrainei, Kiev, a fost un esec. Razboiul sau tarator de artilerie pentru a ocupa regiunea de est a Donbasului s-a oprit sangeros. A pierdut o bucata de teritoriu furat la sud de orasul Harkov si a anuntat o retragere din Herson, singura capitala de provincie pe care o capturase de la invazia sa din februarie. Cu fiecare esec, Vladimir Putin, presedintele Rusiei, a cautat noi modalitati de a chinui Ucraina. Cel mai recent este un bombardament necrutator care incearca sa distruga infrastructura Ucrainei. Locuitorilor capitalei li s-a spus ca ar putea fi nevoiti sa evacueze daca reteaua electrica se prabuseste, oprind serviciile de apa si canalizare.
Intreruperile de curent nu au afectat vointa Ucrainei de a lupta. Dar ele ne amintesc ca, la opt luni dupa invazia sa neprovocata, Putin continua sa caute modalitati de a ridica miza. Unii isi fac griji ca ar putea arunca in aer un baraj pe raul Nipru, asa cum a facut Stalin in 1941, pentru a incetini avansul adversarilor sai.
Atacul rusesc in continua evolutie ridica, de asemenea, o intrebare incomoda: cat timp vor continua America si Europa sa ofere Ucrainei ajutorul militar si economic in valoare de miliarde de dolari de care are nevoie in fiecare luna pentru a respinge Rusia? „Cat timp este nevoie”, spun liderii occidentali. Dar multi dintre cetatenii lor resping ideea de a finanta un conflict pe termen nedeterminat cu Rusia. Zeci de mii de oameni au iesit pe strazile Romei pe 5 noiembrie, cerand incetarea luptelor. „Nu vrem razboi. Fara arme, fara sanctiuni. Unde este diplomatia?” citeste o pancarta.
Si in America s-au pus intrebari. Democratii de stanga dura au lansat recent un apel, retractat rapid, pentru negocieri. Castigurile republicanilor care au in primul rand America la alegerile de la jumatatea mandatului din 8 noiembrie, desi mai mici decat se astepta, reamintesc ca politica americana s-ar putea schimba dramatic dupa urmatoarele alegeri prezidentiale, peste doi ani, si odata cu aceasta politica privind Ucraina.
Jake Sullivan, consilierul pentru securitate nationala al domnului Biden, a facut o calatorie neanuntata la Kiev pe 4 noiembrie pentru a promite sprijin „neclintit”. Dar el a cerut si Ucrainei sa se gandeasca la viitorii termeni de pace. De atunci a reiesit ca a luat legatura cu omologii sai rusi, pentru a-i avertiza sa nu foloseasca arme nucleare. Pe 9 noiembrie, dl Biden a spus ca Rusia si Ucraina isi vor „linge ranile” dupa batalia pentru Herson si ar putea fi apoi pregatite pentru un compromis. El a insistat ca nu va spune Ucrainei ce sa faca.
In privat, oficialii occidentali si ucraineni incep sa se gandeasca la cum ar putea arata un rezultat stabil. Va deveni Ucraina o noua Finlanda, fortata sa cedeze pamant invadatorilor sai si sa ramana neutra timp de decenii? Sau o alta Germania de Vest, cu teritoriul sau national impartit de razboi si jumatatea sa democratica absorbita in NATO? Un sablon mult discutat este Israelul, o tara aflata in permanenta amenintare care a fost capabila sa se apere fara aliante formale, dar cu ajutorul militar extins din partea Americii.
Conditiile precise ale oricarei intelegeri negociate depind de ceea ce se intampla pe campul de lupta. Probabil ca vor fi mult mai multe lupte inainte ca fiecare parte sa fie gata sa puna capat razboiului. Rusia si Ucraina au pierdut fiecare, dupa o estimare, aproximativ 100.000 de soldati, ucisi si raniti, dar ambele inca spera sa manevreze intr-o pozitie mai favorabila.
Retragerea din Herson este o umilire pentru domnul Putin. Dar va oferi fortelor ruse o linie mai usor de aparat de-a lungul raului Nipru. Domnul Putin nu da niciun semn ca ar arunca prosopul. A mobilizat inca sute de mii de recruti. Unii au fost grabiti in lupta cu putin antrenament sau echipament pentru a tine linia; restul poate fi folosit pentru un impuls reinnoit anul viitor.
Ucraina, la randul ei, spera sa-si mentina impulsul. Armata sa primeste intariri in aceasta iarna, sub forma a mii de recruti antrenati de Marea Britanie si alte tari occidentale. Armele occidentale continua sa soseasca. Pe 4 noiembrie, Pentagonul a anuntat un alt pachet de arme, in valoare de 400 de milioane de dolari, inclusiv 45 de tancuri T-72B reconditionate si 1.100 de drone. Primele baterii antiaeriene NASAMS noi au fost instalate in aceasta saptamana.
Stocurile de arme ale Occidentului nu sunt nelimitate. Armatele europene au mancat adanc in ale lor; chiar si America puternica se ingrijoreaza de erodarea propriei capacitati de a lupta in razboaiele viitoare. Rusia este insa cea care pare sa se confrunte cu cele mai imediate lipsuri. Si-a consumat majoritatea bombelor si rachetelor de precizie si se lupta sa le inlocuiasca din cauza sanctiunilor. Obtine arme noi de la Iran si, probabil, Coreea de Nord. (China a ascultat pana acum avertismentele americane de a nu intra in razboi.)
Calcul rece
Domnul Putin spera ca campania sa de distrugere a retelei de electricitate a Ucrainei va ingheta tara in supunere sau cel putin o va transforma intr-un stat slab, care esueaza. Dar dovada conflictelor din trecut este ca bombardarea aeriana a civililor, in absenta unei campanii terestre eficiente, rareori asigura victoria. Aproape 90% dintre ucraineni doresc ca tara sa continue lupta.
In Rusia, potrivit unui sondaj, doar 36% vor sa continue razboiul, in timp ce 57% sunt in favoarea discutiilor de pace. In acelasi timp, sprijinul pentru dl Putin ramane la 79%. Rusii, se pare, ar dori sa se incheie razboiul, dar, lipsiti de stiri impartiale, nu-l invinovati pe Putin pentru asta. Cu toate acestea, cu cat incearca mai mult sa-i antreneze in lupta, cu atat mai mult risca sa piarda sprijinul popular.
Sustinatorii occidentali mai inflacarati ai Ucrainei cred ca, cu timpul, Ucraina va deveni mai puternica, iar Rusia mai slaba. Dar Putin spera ca „Generalul Winter” ii va reinviora cumva averea, daca nu slabind vointa Ucrainei de a lupta, apoi rodind disponibilitatea Occidentului de a o sustine, pe masura ce facturile la incalzire cresc in Europa.
Domnul Putin sustine ca este gata sa negocieze (de la punctul de pornire ca Occidentul ar trebui sa recunoasca furtul sau de teritoriul ucrainean), dar ca „stapanii” occidentali ai Ucrainei au impiedicat-o sa vorbeasca. Cele doua parti au purtat discutii indelungate dupa ce Rusia a ocupat peninsula Crimeea si o parte din Donbas in 2014. Au discutat din nou in primavara, cand Rusia asedia Kievul. Dar Ucraina si-a pus fata impotriva negocierilor ulterioare, dupa ce retragerea Rusiei de la Kiev in aprilie a dezvaluit atrocitati pe scara larga impotriva civililor. Volodymyr Zelensky, presedintele Ucrainei, a sugerat saptamana aceasta ca discutiile ar putea fi reluate, dar numai daca Rusia ar fi dispusa sa restituie pamantul ucrainean, sa plateasca despagubiri si sa accepte responsabilitatea pentru crimele de razboi.
Occidentul este vag cu privire la propriile sale scopuri. Dl Biden s-a gandit uneori despre dorinta de a-l vedea pe Putin inlaturat de la putere; la altele, el a vorbit despre gasirea „rampelor de iesire” pentru liderul rus. El si-a definit cel mai clar obiectivele intr-un articol: „o Ucraina democratica, independenta, suverana si prospera, cu mijloacele de a descuraja si de a se apara impotriva agresiunii viitoare”. In special, asta a exclus problema granitelor Ucrainei. Liderii occidentali spun ca asta trebuie sa decida Ucraina; scopul lor este de a-si consolida mana de negociere.
Mai recent, insa, sustinatorii Ucrainei au sunat mai specifici. Intr-o declaratie din 11 octombrie, liderii grupului G7 de tari industrializate si-au oferit „sprijinul deplin pentru independenta, integritatea teritoriala si suveranitatea Ucrainei la granitele sale recunoscute international”. Ei au cerut Rusiei „sa se retraga complet si neconditionat” de pe toate terenurile confiscate. Printre altele, ei s-au angajat sa gaseasca modalitati de a folosi bunurile rusesti confiscate pentru a ajuta la finantarea reconstructiei Ucrainei.
Au nevoie de o pauza
„Declaratia G7 este practic o cerere de capitulare totala a Rusiei, care nu este un rezultat diplomatic plauzibil. Diplomatia prin definitie implica a da si a lua. Asteptarile nu ar trebui sa fie un alt Tratat de la Versailles”, spune Samuel Charap de la RAND Corporation, un think-tank american, referindu-se la termenii punitivi impusi Germaniei la sfarsitul primului razboi mondial. Occidentul, Ucraina si Rusia, sustine el, ar trebui sa inceapa sa discute, fie si doar pentru a pune bazele unor negocieri mai substantiale in viitor: „Lupta si vorbitul in acelasi timp ar trebui sa fie norma”.
Multi nu sunt de acord. „Tine presiunea. Nu va grabiti sa trasati linii pe o harta. Ar fi o sinucidere birocratica. Cineva o va pune pe Twitter alaturi de pactul Molotov-Ribbentrop”, replica Dan Fried de la Atlantic Council, un alt think-tank american, facand aluzie la fragmentarea Poloniei de catre Germania nazista si Uniunea Sovietica in 1939.
Putini lideri occidentali pun la indoiala ambitia Ucrainei de a recuceri teritoriul pierdut de cand Rusia a invadat in februarie. Multi ar sprijini eforturile de a revendica partile din Donbas confiscate in 2014. Dar parerile sunt mai impartite cand vine vorba de recucerirea Crimeei. Multi se ingrijoreaza ca perspectiva pierderii peninsulei ar putea determina o escaladare periculoasa a domnului Putin.
Pentru unii din administratia Biden, razboiul este o chestiune de principiu: teritoriul nu ar trebui niciodata ocupat cu forta, asa ca toate castigurile Rusiei trebuie inversate. Altii, indoindu-se de capacitatea Ucrainei de a recuceri mult mai mult, cred ca timpul pentru diplomatie este curand. In orice caz, America nu se grabeste sa precizeze pozitiile diplomatice care ar putea provoca rupturi in tabara pro-Ucraina.
O alta preocupare presanta este natura viitoarelor garantii de securitate occidentale pentru Ucraina. Ei vor trebui sa fie robusti, avand in vedere ca Rusia va ramane probabil o amenintare la adresa Ucrainei atata timp cat Putin va fi la putere, daca nu mai mult. Mai multe tari din Europa Centrala si de Est sunt in favoarea admiterii rapide a Ucrainei in NATO, pe motiv ca angajamentul aliantei pentru apararea reciproca ar descuraja ferm Rusia. In ciuda tuturor amenintarilor sale nucleare, pana acum s-a abtinut sa loveasca in mod deschis teritoriul NATO.
Administratia Biden, totusi, se tem sa fie nevoita sa-si extinda umbrela nucleara la o tara aflata intr-o stare de conflict latent sau real cu Rusia. Pe tot parcursul, dl Biden a avut grija sa minimizeze riscul unui conflict direct NATO-Rusia de teama ca acesta ar duce la „Al Treilea Razboi Mondial”. Cativa membri ai nato din Europa de Vest sunt la fel de sceptici.
Asadar, atentia s-a indreptat catre aranjamente intermediare sau alternative. In septembrie, Anders Fogh Rasmussen, un fost secretar general al NATO, si Andriy Yermak, seful de cabinet al domnului Zelensky, au propus un „Pact de securitate de la Kiev” care sa ofere asistenta de securitate in afara unui pact de aparare reciproca. Unii din Ucraina au considerat-o o tradare. Pe modelul sprijinului occidental pentru Israel, despre care a vorbit dl Zelensky, pactul ar intari fortele armate ale Ucrainei – transformand, de fapt, sprijinul ad-hoc actual intr-un angajament sistematic, pe termen lung.
Partenerii Ucrainei ar promite investitii „de mai multe decenii” in industria de aparare a tarii, transferuri masive de arme, antrenament, exercitii comune si sprijin pentru informatii. Pactul nu ar necesita nici acordul Rusiei, nici neutralitatea Ucrainei. Nu ar impiedica aderarea la NATO. In unele circumstante, ar putea exista o interventie militara pentru a ajuta Ucraina. Daca ar fi atacat, semnatarii ar „utiliza toate elementele puterii lor nationale si colective si ar lua masurile adecvate – care pot include mijloace diplomatice, economice si militare”. Un grup mai larg de tari, inclusiv aliatii asiatici, ar intari o astfel de asistenta militara cu sanctiuni impotriva Rusiei, inclusiv prevederi pentru a „reduce” oricare dintre sanctiunile actuale care ar putea fi ridicate ca parte a unui acord.
Chiar si acest lucru poate fi prea ambitios pentru echipa Biden. Unii se intreaba, de exemplu, ce angajamente si-ar asuma Ucraina, prin reforme pentru a consolida democratia, sa zicem, sau pentru a lupta impotriva coruptiei. Paralela cu Israelul este imperfecta. Printre altele, Israelul este o putere nucleara si ocupa pamant arab. Pentru Mykola Bielieskov de la Institutul National de Studii Strategice, un think-tank din Kiev, modelul israelian „nu se refera doar la mobilizarea partenerilor nostri extern; este, de asemenea, sa le explic oamenilor ce inseamna sa traiesti alaturi de un vecin nebun, de amenintari existentiale.”
Indiferent de sablonul diplomatic, blitz-ul Rusiei a demonstrat ca Occidentul va trebui sa ajute Ucraina sa creeze un sistem de aparare aeriana bine integrat si stratificat, amestecand avioane de lupta, baterii sol-aer si arme lansate de umar. In acest moment, armele sosesc fragmentat si adesea nu pot face schimb de date. Exista, de asemenea, ingrijorari legate de faptul ca Ucraina ramane fara anumite tipuri de munitii de aparare aeriana. Daca acest lucru s-ar intampla, Rusia ar putea desfasura atunci mult mai multa putere aeriana in sprijinul trupelor terestre.
Recolta incerta
Armele combinate ale Ucrainei – un arsenal „Mr Potato Head”, cum il numesc unii – cauzeaza probleme in alta parte. De exemplu, are nu mai putin de 14 tipuri diferite de piese de artilerie, cu o brigada medie care opereaza patru tipuri diferite. „Acesta este un cosmar logistic pentru ei, mai ales cand vorbim despre munitie”, spune Nick Reynolds de la RUSI, un think-tank britanic. Unele dintre arme se uzeaza prost, iar industria de aparare a Europei, afectata de zeci de ani de cheltuieli reduse, este prost plasata pentru a produce piese de schimb. „Luminile rosii clipesc in ceea ce priveste faptul ca acest suport este disponibil”, adauga domnul Reynolds.
Cat timp dureaza razboiul depinde in principal de domnul Putin. El este intr-un blocaj, atat in Ucraina, cat si acasa. Tehnocratii moderati sunt ingrijorati de presiunile asupra economiei; „Patrioti nationali” precum Yevgeny Prigozhin, care conduce grupul de mercenari Wagner, au cerut epurari ale generalilor presupusi tradatori.
O pauza pentru a juca la diplomatie i se potriveste domnului Putin pentru o perioada – mai ales daca ii permite sa consolideze unele castiguri teritoriale. Acest lucru ar putea explica recenta lui atenuare a retoricii nucleare si a aruncat brusc ucrainenii drept victime ale agresiunii occidentale. „Occidentul arunca ucrainenii intr-un cuptor”; Rusia, in schimb, „a tratat intotdeauna poporul ucrainean cu respect”, a declarat Putin pe 4 noiembrie. (Propagandistii si oficialii sai, totusi, inca vorbesc despre „de-satanizarea” Ucrainei.) Schimbarea se potriveste cu alte infatisari ale domnului Putin, ca campion al unei miscari globale de renuntare a dominatiei occidentale.
In toate acestea, dl Putin cauta sa atraga cei care stapanesc, in special in sudul global. De asemenea, vrea sa-i linisteasca pe prieteni precum China si India, care si-au exprimat clar dezaprobarea fata de imprudenta sa nucleara. Mai presus de toate, dl Putin este interesat sa ajunga la un ascultator din lumea bogata: Donald Trump, ai carui aliati din Congres pun la indoiala ajutorul american pentru Ucraina si care ar putea anunta in curand o noua candidatura la presedintie.
Cu toate esecurile sale, dl Putin nu are inca optiuni de a persecuta Ucraina si de a incerca sa divizeze Occidentul. Din punct de vedere militar, el ar putea angaja mai mult din fortele sale aeriene si ar putea mobiliza mai multe trupe. In „zona gri” ascunsa, el ar putea sabota gazoductele submarine si conexiunile la internet catre Occident, ar putea conduce atacuri cibernetice mai mari, ar putea interfera cu satelitii de comunicatii si ar putea intensifica campaniile de dezinformare. De asemenea, ar putea scufunda navele care transportau cereale din Ucraina. In cele din urma, ar putea folosi arme nucleare tactice. Toate acestea, insa, ar avea un pret mare: ar face Rusia si mai mult un paria, l-ar slabi acasa si ar putea provoca represalii dure.
Miza este mai mare pentru domnul Putin decat pentru Occident. Dar ele sunt cele mai mari pentru ucraineni, dintre care multi nu au incredere in insasi ideea discutiilor cu Rusia si vad victoria militara ca singura lor optiune – chiar daca este nevoie de ani de zile. Cu cat poate recastiga mai mult pamant, considera Ucraina, cu atat sunt mai mari sansele de a scapa de domnul Putin. Cu toate acestea, aceeasi perspectiva ii alarmeaza pe multi din Occident: o deseala a armatei ruse ar putea fi ceea ce il impinge pe Putin sa devina nuclear. Acesta este unul dintre motivele pentru care echipa Biden a incetat de mult sa mai vorbeasca despre a ajuta Ucraina sa „castige”.
Asa cum a facut adesea cu Israelul, America ar putea incerca la un moment dat sa limiteze ambitiile Ucrainei. Nu trebuie sa faca acest lucru in mod deschis; poate pur si simplu sa retina armele de care Ucraina are nevoie, asa cum o face deja intr-o anumita masura. Refuza sa furnizeze avioane occidentale, rachete de aparare antiaeriana Patriot si rachete de lovitura ATACMS cu raza mai lunga de actiune de teama ca ar putea determina Rusia sa foloseasca arme nucleare.
Toate acestea explica de ce unii ucraineni au difuzat un mesaj dulce-amaru transmis trupelor finlandeze in 1940 la sfarsitul „Razboiului de iarna” cu Uniunea Sovietica de catre comandantul lor, Carl Gustaf Mannerheim. Finlandezii, cu mult depasiti numeric, provocasera pierderi grele fortelor sovietice, dar totusi au trebuit sa cedeze teritoriu pentru ca ajutorul prietenilor lor se secatase, a scris Mannerheim, semnand cu cuvintele: „Suntem cu mandrie constienti de datoria istorica pe care o vom continua sa o indeplinim. ; apararea civilizatiei occidentale care a fost mostenirea noastra de secole, dar stim, de asemenea, ca am platit pana la ultimul ban orice datorie pe care am putea-o fi datorata Occidentului.”
Soarta Ucrainei depinde nu doar de vitejia soldatilor sai sau de rezistenta poporului sau, ci si de factori externi pe care nu ii poate controla: calculele inscrutabile ale conducatorului despotic al Rusiei si forta prietenilor sai. Beneficiile razboiului pentru Occident sunt deja clare. Rusia a fost extrem de slabita, facand mult mai usor de aparat flancul Europei. Pentru Ucraina, care a suferit pierderi ingrozitoare, rezultatul pare mult mai putin sigur.