„Orice francez este un soldat si datoreaza apararea natiunii”, a declarat Actul Jourdan din 1798, pionier in conceptul serviciului militar universal.
Aproape doua secole mai tarziu, presedintele francez Jacques Chirac a renuntat in cele din urma, inlocuind-o cu „Ziua Apararii si a Cetateniei”, o zi in care tinerii pot afla despre valorile republicane o data pe an.
Sfarsitul serviciului national in 1997 nu a fost universal popular in Franta. Pentru unii, a fost un afront la adresa istoriei. Pentru altii, o recunoastere a importantei in colaps a tarii in afacerile mondiale.
Dar restul Europei va urma exemplul. De-a lungul continentului, serviciul militar era pe ultimele etape pana la inceputul secolului.
Factorii de decizie si-au dorit ca armatele lor sa aiba personal doar profesionisti. Fara niciun conflict la vest de Balcani in aproape o jumatate de secol, marile armate cu potential sute de mii de rezervisti pareau nu doar invechite, ci si scumpe.
Marea Britanie renuntase la serviciul militar in 1963; Belgia a facut acest lucru in 1992. Dar intre 2004 si 2011, o mare parte a Europei a renuntat la serviciul national. Doar Danemarca, Estonia, Finlanda, Cipru, Grecia, Austria si Elvetia nu au abandonat niciodata recrutarea. Unele reguli au fost totusi relaxate. In 2006, Viena a redus serviciul militar la doar sase luni.
Anexarea Crimeei de catre Rusia in 2014 a fost primul soc care a determinat mai multe guverne europene sa regandeasca serviciul militar. Ucraina a readus recrutarea in 2014, ceea ce i-a permis sa adune o armata vasta de profesionisti si rezervisti in actualul sau razboi cu Rusia.
In 2015, Lituania l-a reintrodus partial (dupa ce a incheiat-o in 2008), iar Norvegia a devenit prima tara europeana care a introdus serviciul militar obligatoriu pentru femei. Doi ani mai tarziu, Suedia a reimpus proiectul. Franta a inceput sa urmeze serviciul national recent reintrodus, cunoscut sub numele de SNU, in 2019.
Ministerul Apararii al Lituaniei a lansat un studiu privind recrutarea completa in ianuarie anul acesta, inainte de invazia pe scara larga a Ucrainei de catre Rusia in luna urmatoare. Atacul lui Vladimir Putin a provocat o alta regandire.
Letonia a fost prima care a actionat. La inceputul lunii iulie, ministerul sau apararii a anuntat ca barbatii cu varsta cuprinsa intre 18 si 27 de ani vor trebui sa efectueze unsprezece luni de serviciu militar. Proiectul de lege, care trebuie sa treaca de parlament, este de asteptat sa fie introdus pentru anul viitor.
Populatia letona trebuie sa realizeze ca, pentru a supravietui, trebuie pur si simplu sa crestem ponderea [populatiei] care a primit pregatire militara si este pregatita sa se angajeze in lupta. Acest lucru ar trebui sa reduca riscul ca Rusia sa atace Letonia dupa bunul plac.
Pot urma si alte tari. In aprilie, se pare ca ministerul olandez al apararii a inceput un studiu privind introducerea recrutarii in stil scandinav din cauza temerilor ca un sfert din posturile militare sunt in prezent neocupate. Polonia a introdus un nou sistem de „serviciu militar general voluntar platit” in martie.
In Romania, care a respins reintroducerea recrutarii in urma cu cativa ani, Ministerul Apararii a prezentat luna aceasta un proiect de lege care ii va obliga pe cetatenii care locuiesc in strainatate sa se intoarca acasa in termen de 15 zile pentru recrutare in caz de stare de urgenta sau de razboi.
Nu toata lumea a urmat exemplul. Antonio Costa, premierul portughez, a exclus revenirea serviciului militar obligatoriu. Nici in Spania, Italia si Belgia nu exista prea multe dezbateri. Un sondaj realizat anul acesta de publicatia belgiana La Derniere Heure a constatat ca 60% dintre respondenti nu ar fi dispusi sa ia armele si sa lupte pentru tara.
In Germania, unde recrutarea a fost suspendata in 2011, politicieni din tot spectrul au sugerat ca ar trebui sa se intoarca. Carsten Linnemann, adjunct al liderului conservator al Uniunii Crestin Democrate (CDU), acum un partid de opozitie, a declarat in martie ca reintroducerea serviciului militar ar putea „face un adevarat bine” societatii. Wolfgang Hellmich, un deputat al social-democratilor de centru-stanga (SPD), un partid de guvernare, a cerut o dezbatere „urgenta”.
Exista unii politicieni care cer un an social general pentru toti barbatii si femeile, ceea ce ar insemna ca serviciul militar ar fi o optiune.
„Cu toate acestea, in cercurile militare, nu exista o linie clara”, a adaugat el. „Pe de o parte, exista sustinatori ai proiectului, sustinand ca Germania are nevoie de mai multe trupe. Pe de alta parte, exista cei care sustin ca soldatii recrutati nu mai sunt capabili sa se ocupe de tehnologiile complexe ale razboiului modern.”
Pe langa patriotism, unitatea nationala si (in tari precum Franta) gasirea de lucruri de facut pentru tinerii someri, preocuparea este daca europenii sunt pregatiti sa faca fata noilor pericole.
Intre 1999 si 2021, cheltuielile combinate ale UE pentru aparare au crescut doar cu 20%, potrivit rapoartelor Agentiei Europene de Aparare. Aceasta se compara cu o crestere de 66% a SUA si 292% a Rusiei si 592% a Chinei, in aceeasi perioada.
Pentru tarile din apropierea Rusiei, amenintarea pe care o reprezinta Moscova este mai palpabila. Cu toate acestea, in intreaga Europa, armatele se lupta cu personalul. De exemplu, armata olandeza are in prezent aproximativ 9.000 de posturi vacante, aproximativ un sfert din numarul total de posturi, potrivit rapoartelor presei locale.
Cu toate acestea, „ceea ce este diferit astazi de Razboiul Rece este ca tarile nu au nevoie de toti pentru a servi; nu au nevoie de armate masive de infanterie. Problema este cum sa le selectam”, a spus Elisabeth Braw, cercetator senior la think-tank-ul Royal United Services Institute.
A existat „foarte putina, daca este deloc, reflectie in Marea Britanie asupra impactului razboiului din Ucraina pentru ideile de serviciu national, desi ar fi trebuit sa provoace o astfel de dezbatere.
Raspunsul presei a fost sa pun serviciul national astazi in contextul serviciului national de dupa 1945 si sa evoce imagini ale recrutilor reticenti care faceau exercitii sub conducerea sergentilor majori. Nu asta am propus in raport.
Desi a primit o „lectura mai atenta” in lucrarile pregatitoare pentru un studiu major al guvernului privind politica externa si de aparare britanica – chiar si asta nu a abordat cu adevarat tema principala cand a fost publicata anul trecut, a spus Strachan.
Acea tema, a adaugat el, „a fost nevoia de angajament public si intelegere a securitatii nationale”.
Aproape toate serviciile militare reintroduse la inceputul anilor 2010 inclina spre voluntariat. Majoritatea, intr-adevar, nu sunt universale in acelasi mod in care au fost – si exista o dezbatere despre daca sunt „obligatorii” sau nu.
Sistemul reintrodus in 2017 in Suedia nu a fost acelasi cu cel desfiintat cu sapte ani mai devreme.
Noua versiune este atat pentru barbati, cat si pentru femei si este o incercare de a mentine accent pe motivatia personala si voluntarism, desi este intr-adevar obligatorie.
Acesta este „paradoxul” „datoriei voluntare”. In Suedia, in jur de 4.000 de recruti sunt chemati anual, dupa ce au redus un grup putin mai mare, dintre care majoritatea se ofera voluntari pentru un an. Dar acesta este un mic procent din numarul total de persoane de varsta militara.
Este asemanator in Norvegia. Din zecile de mii chemati in fiecare an pentru a sustine un test competitiv, doar cateva mii sunt acceptate pentru service. Potrivit unei estimari, doar 15 la suta dintre cei de varsta militara sunt acceptati.
Majoritatea tarilor care iau in considerare reintroducerea serviciului militar urmeaza acest „model scandinav”.
Noul sistem introdus in Polonia in martie este, de asemenea, voluntar – si platit. Cei care se inscriu vor primi un salariu lunar de aproape 1000 de euro si se pot alatura apoi in armata profesionista dupa un an de pregatire cu norma intreaga. Ca atare, recrutii nu intra cu norma intreaga in armata profesionista si nici nu devin rezervisti cu jumatate de norma.
Ca si in cazul serviciului militar modern, se afla undeva la mijloc.